Posts Tagged obligatii

Învăţămîntul românesc trebuie să-şi regăsească verticalitatea. Aceasta este fără îndoială dorinţa mai mult sau mai putin comună a tuturor actorilor implicaţi, direct sau nu, în actul educaţional. Din seria răspunsurilor la ipotetica întrebare “cum să facem asta?” fac parte şi viziunile uşor futuriste regasite iata in …forma finala a legilor educatiei.(intre noi fie spus -reconoscibile inca de acum vreun an si in maculatura de proiect a recent infiintatei pe atunci Comisii Prezidenţiale pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniile Educaţiei şi Cercetării. O bună parte din aceste propuneri menite a schimba faţa academică a ţării, deşi elaborate într-un aparent incrincenat spirit creştin, stîrnesc fie nedumerire, fie haz şi pe alocuri furie.

Printre interminabilele pase Miclea-Andronescu (ordinea nu e una aleatoare) si-a intarit vizibil pozitia tabelara asa numitul cont bancar pentru studii-supranumit al…bebelusului. Concret, nu mai tîrziu de 2010, se preconizează ca fiecare nou născut să beneficieze de un cont bancar. Primul virament, de 500 de euro, va fi făcut de către instituţia guvernamentală, urmînd ca părinţii să depună anual alţi 500. Sumele se anunţă a fi deductibile din impozitul pe venit.

Banii vor fi folosiţi exclusiv pentru educaţie, părinţii nu vor avea acces la sumă, iar copilul îi va putea utiliza numai după vîrsta de 16 ani. Interesant e faptul ca, dupa primul val de emotie părinţii nu par foarte entuziasmaţi de idee. Din ce mi-am permis sa chestionez brava masura este catalogata drept-“O nouă aberaţie împachetată constructiv. Iniţial ai o tresărire preafericită că, uite, iar îmi dă Guvernul bani, după care te pui pe gindit. Deci, după un calcul simplu, în 16 ani teoretic se strîng 8.000 de euro, din care 7.500 depuşi de subsemnatul. Păi atunci cum îşi permite statul să-mi interzică să mă ating de ei? Băncile, dacă chiar ţii să faci vreun cont, au o deja o mie si una de oferte mult mai flexibile în direcţia asta..

sau-“Din cite stiu este criza financiară! De ce să bag bani în conturi acum? De ce să nu-mi finanţez copilul, fie şi educaţional, ori de cîte ori îmi permit, că doar şi pînă la 16 ani îi trebuie, şi nu puţin” se intreaba as spune perfect motivat altii.

In fine, o a treia categorie refuză să ia măcar în serios ideea. “Hai să zicem că adunăm banii ăştia. Cînd i-o scoate fiică-mea la 16 ani, cum dovedeşte ea ca i-a folosit în scopuri educaţionale? Adună bonuri şi chitanţe? Sau plăteşte emancipat, cu cardul? Dar un pachet de măsuri în caz de abatere n-a elaborat comisia?”

Deznodămîntul e unic. Ţi s-au făcut cadou nişte euro, care de fapt sînt egali cu zero, pentru că nu-i poţi folosi. Da, teoretic i-ar putea folosi elevul… după 16 ani. Însă, după mai bine de un deceniu, cine ştie care o fi echivalentul în lei a 500 de euro. Iar dacă privind problema din punct de vedere bancar, sună şi mai prost. “După cîţiva ani, funcţie de oferta băncii, un cont care nu cunoaşte mişcări valorice de nici un fel se închide. Chiar dacă nu s-ar închide, iarăşi funcţie de oferta băncii, sînt percepute comisioane de administrare” apreciaza orice consilier bancar.

Dacă insistăm, observăm şi că măsura cere o interrelaţionare impecabilă între instituţii. Da, Guvernul alocă nişte bani. Cine-i administrează şi la ce nivel o face?Ministerul educatiei?La nivel naţional sau local? Încercînd un răspuns, am întrebat un ieşean vremelnic membru în comisia originala cu pricina si cadru universitar in …viata de zi cu zi.

Răspunsul a fost vag, pentru că , ce e nou, detaliile pur si simplu nu au fost stabilite. “Vorbim de un cumul de propuneri şi există încă lacune. De abia de acum vor fi studiate şi propuse detaliile tehnice ale diverselor iniţiative”, desconspira prof. univ. Tudor Luchian. Fără şagă şi fără a ne îndoi că intenţiile sint bune, dacă sînt măsuri propuse a se aplica începînd cu 2010, de aceste detalii cînd şi cine are timp?

Privite cu suspiciune sînt şi următoarele obiective: obligativitatea grupei pregătitoare la 5 ani, lecţiile ce vor putea fi alese de elevi din Biblioteca Virtuală, creşterea de 5 ori a producţiei ştiinţifice sau transformarea cadrelor didactice în “elita profesională a naţiunii”. (R. Sofian)

Conform unui studiu on line inițiat la începutul acestei luni pe eșantionul reprezentativ a 700 de cadre didactice, profesorii români sînt de părere că numai un contract încheiat între unitatea de învățămînt și părinți i-ar mai putea determina pe cei din urmă să crească frecvența vizitelor școlare.

Sursele acestei idei ar fi pe deoparte recomandarile europene vizavi de oportunitatea unui parteneriat “parafat” printr-un angajament mutual clar stabilit și stringenta nemulțumire a dascălilor care nu contenesc să reclame indolența părinților.

“Mi se pare absolut necesară reevaluarea acestei legături. Drept dovadă noi am avut în trecut inițiativa unui astfel de contract, pe care l-am numit Acord cadru de parteneriat pentru educație. Intenția era aceea de a preciza exact drepturile și obligațiile fiecărei părți. Poate că sînt de modă veche dar mă șochează uneori doza de libertate pe care unii părinți- o generalizare gratuită n-are sens- o acordă copiilor lor. În schimb toate nemulțumirile, neîmplinirile și eșecurile sînt puse pe seama școlii. Stipulam printre altele în documentul respectiv, responsabilitatea tutorelui de a promova acasă valorile și normele de conduită susținute de școală, asumarea alături de elev a responsabilității pentru orice faptă, inclusiv cele care au loc înafara unității de învățămînt dar pot diminua prestigiul acesteia. Asigurarea frecvenței la cursuri și a unei ținute decente se număra și ea printre termeni. Vizitele școlare părintești ar fi indicat să aibă loc cel puțin o dată pe lună și suplimentate cu un telefon săptămînal” arată Mariana Dinter directorul școlii “Carmen Sylva”.

În lipsa unor sancțiuni specifice bunele intenții nu au avut șansa materializării. Deși s-a încercat stimularea prin acordarea unor amenzi simbolice în valoare de 5 sau 10 lei pentru fiecare abatere, proiectul a fost în cele din urmă abandonat.

“Contractul urma să fie semnat în cadrul primei ședințe cu părinții, la începutul fiecărui an școlar. Pur și simplu n-a ieșit. N-ai cum să-i dai în judecată la urma urmei. Unii plăteau sumele modice alții nu și se iscau tensiuni. La nivel național prin Minister o astfel de inițiativă poate ar da roade deși recunosc am mari îndoieli” adaugă dna. directoare Dinter.

Părinții se amuză copios auzul unei astfel de soluții și sar cu replica propriilor nemulțumiri.

“Să fim serioși. Mi s-a întîmplat cel puțin în două rînduri să trec pe la școala fiică-mii și să fiu ignorat, privit suspicios sau sa mi se dea senzața că am greșit adresa. Chiar și așa mie ideea îmi surîde, jur pe roșu să trec des dar am și eu o propunere. Contractul cu pricina să includă pe cît posibil, ocaziile de plată și cheltuielile necesare, înșiruite la fel de clar precum rechizitele pe listă. Măcar să aibă părintele o imagine de ansamblu. Să știe la ce să se aștepte. Iar pentru situații excepționale să se creeze un fond minim de rezervă” sugerează cu umor dul. Radu Irimia.

Identificarea unor strategii viabile menite să reducă rata absenteismului și abandonului școlar rămîne unul dintre obiectivele veșnic restanțe ale învățămîntului preuniversitar. Conform centralizărilor ISJ realizate după primul semestru al anului școlar recent încheiat au rămas înscriși în sistem cu 3107 de elevi mai puțini decît în aceeași perioadă a anului anterior. 777 de liceeni au finalizat semestrul cu medii sub nota 7 la purtare iar 3455 prezentau neîncheiată situația școlară.
Într-un fel sau altul părinții nu ies din ecuația niciuneia dintre aceste cifre. Le-ar putea modifica un contract ?
„Tot de calitatea părintelui depinde dar cred că cel puțin la nivel psihologic lucrurile ar avea șanse de optimizare. Simpla idee că la urma urmei s-a semnat ceva poate că nu schimbă atitudini dar atrage atenția. Experiența mi-a dovedit că triada părinte – dascăl -elev funcționează cel mai bine în acestă formulă astfel încît îmi permit să cred în virtuțile unei formalizări”, conchide dna. Camelia Gavrilă directorul Colegiului Costache Negruzzi.

Adevărul e că nici o tabară nici alta nu e lipsită de exemplare delăsătoare. Motivat sau nu părinții nu vor sau după caz nu mai au energia necesară unei vizite de verificare. Alteori e vorba poate doar de un soi de frustrare la gîndul că indicele de salar redirecționat spre angajatorul educațional ar trebui să asigure mersul lucrurilor de la sine. Dascălii bat moneda pe dezacordul mediilor în care se învîrte minorul și-l critică unilateral pe cel familial deși la urma urmei ei sînt cei care au coborît ștacheta limitei de…rigoare. Sub orice aspect! (Raluca Sofian)