O cafea si trei povesti nemtesti
Cu asta m-am delectat ieri dupa ce cotrobaisem anterior, mental, o dupa- amiza intreaga printre oportunitatile iesene de a petrece o seara de vacanta…cu iz cultural.
Invitatia viza o sesiune de lectura publica, venea din partea Goethe Zentrum, locatia taxata drept un “coup de foudre” monden (cafeneaua La Cornische) iar titlul volumului suna suficient de intrigant. Pe scurt nimic de refuzat.
Locul faptei nu pulsa, dar cu siguranta trada printre perne colorate si aroma de cafea cu menta antecamera…literaturii. Odata familiarizata cu fundalul sonor al lingvisticii anglo-saxone si descinderea in teritoriu a tinarului protagonist Jochen Schmidt am fost gata sa ma abandonez marturiilor sale epice despre natura „Celor mai importante funcţii ale organismului meu”.- Mein wichtigsten Körperfunktionen.
Totusi lectura propriu-zisa n-a debutat in ceea ce ma priveste sub cele mai calde auspicii. Gindind naiv ca tot neamtul va fi dezvoltind cu siguranta aceeasi pasiune incerta pentru limba romana, pe care subsemnata o resimte vizavi de ritmurile germanice am privit cu destul cinism hazardul autorului de a asigura personal translatia.
Am gresit! Omul frecventa din cite am aflat un curs de language autohtone in cadrul Universitatii Al I Cuza si asimila parese totul cu placere fapt dealtfel demostrat. Nu doar ca s-a descurcat dar pina si cazuisticile poticneli s-au pliat complice pe natura textului intuit comic.
Dar sa trecem la povesti!
Virtutile literaturii sint poate corelate strins acelor nise vocationale menite a surprinde iar d-luiSchmidt i-a reusit din acest punct de vedere pasienta, perfect. Succesul e previzibil cind temele alese sint unanim populare. Unii ar pleda cu putere pentru teorema „regasirii in personaj“. Eu sustin ca e suficienta o doza de empatie.
Nu-ti poate fi decit simpatic eroul din Despre disciplina aflat la ceasul dificil al cautarii certitudinilor masculine, al rocadei baiat-barbat. Te amuzi dar admiti in urma lecturii ca uneori diferenta o face un deget prins benevol in usa si perceperea durerii ca rana de razboi iar teama de fete drept vocatie de samurai. Alonja tineretii cuprinsa in acest scurt text e seducatoare–de la timiditatea adolescentului transpusa in gindul ca „ele si-au dat seama ca le eram interzis“ pina la emblema cuceritorului de lumi-“patria devenise neincapatoare, bintuiam fara umbra prin orase considerindu-i pe cei din jur drept armata mea de voluntari“.
Din perspectiva copilului de atunci scaparile sentimental-matrimoniale ale adultului de mai tirziu sint de neconceput. Dar ramine nu-i asa la indemina crezul ca sub „masca de ratat“ se ascunde inca „adevarul“ desi uneori relevarea lui necesita poate la ceas nocturn reluarea testului cu…degetului prins in usa.
In Temerile mele apologia copilariei cotinua iar aceentele comice ating cu fidelitate dar si naturalete perceptiile juvenile. Intors in timp iti e acum cit se poate de limpede ca la momentul oportun nici pentru tine copilaria n-a fost altceva decit „un obstacol de depasit fara solutii viabile la indemina“. Si totusi citeva sint depistate printre perpetuele reguli parentale, care cu sfintenie urmate dau in cele din urma roade.
In acest context lipsa instinctului „de a baga obiecte in gura, de a trece singur strada, a dorintei de a te apleca peste balustrada sau pastrarea distantei regulamentare fata de ceilalti tovarasi de joc“ te-ar putea teoretic vindeca eficient de copilarie. Acelasi efect scontat l-ar putea avea si …“caminul“ din avertismentele mamei. Cel in care in caz de neascultare esti abandonat in compania copiilor care se uita crucis „pentru ca au citit la lumina lanternei pe sub patura, sau au stat prea aproape de televizor dar si a vinovatilor amatori de dulciuri sortiti a plati acest viciu, zilnic, printr-o injectie“.
Cu nimic mai prejos, ultima povestioara lecturata din cele 32 pe care volumul le promite, se intituleaza Lipsa mea de pretentii si vine sa exploreze printr-o fina satira realitatea adultului de acesta data. Inspiratia este pusa in slujba depistarii cetateanului model pe timp de …criza.
Conform marturiei epice nu sint putine punctele in care omul modern, napadit de nevroze sociale-ar putea face economie. Reteta e simpla si generoasa in recomandari.
Astfelt in cazul unui apartament de doua camere locatarul celibatar ar putea subinchiria una dintre ele pe motivul „evident“ ca „o data ce a parasit una constata instinctiv ca nu mai e in cealalta“.
Dezvoltind principiul, „lucrile multe, chiar si cele care-ti fac placere precum un pian mare si adevarat“ sint de evitat de vreme ce si lor le platesti inutil locatia, „prietenii ar trebui utilizati strict in vacante sau in cursul zilelor de nastere“ in timp ce partenera „ar putea fi imprumutata pentru o seara de la …magazinul de profil“ si returnata ulterior cu framinterile ei feminine cu tot“. Sa incercam? (Raluca Sofian)
