RaluKulture

Amicul Emil Hurezeanu cel de care-l apropie printre altele experienţa a vreo 4-500 de “cablări” cum îi place să spună, (în idea că au împărtăşit soarta destulor emisiuni ) l-a descris drept “inteligenţa cea mai vie şi inconfortabilă capabilă de atletism comunicaţional, posesorul unei fervori analitice în registru de afectivitate negaţionist şi în spatele jurnalistului dur un om cu… autentice candori”.

Vădit mişcat şi surprins de aşa portret controversatul gazetar Cristian Tudor Popescu a… capitulat:

“Da, nu sunt de meserie călăul pe care paturile procustice ale televiziunii şi-ar fi dorit, dacă ar fi fost lăsate, să-l ajusteze. Se întâmplă să am şi alte preocupări”.

Semn că lucrurile stau astfel a fost descinderea domniei sale la Iaşi într-o dublă şi doar pentru unii inedită ipostază, cea de cadru didactic al UNATC şi scriitor de literatură.

Previzibil sau nu, publicul a creditat cu succes ambele oferte iar dacă lansarea volumului “Cuvinte rare” a devoalat un autor sensibil preocupat de muzicalitate şi metafore “în stare de rană deschisă” , cursul predat în Aula Universităţii “Al. I. Cuza” şi prelungit mult peste intervalul orar stabilit, cu acceptul liber exprimat al auditoriului, s-a transformat treptat într-o poveste. Una despre cinema, propagandă şi manipulare.

“Cinematograful românesc are o soarta ieşită din comun. Deşi primele imagini datând din luna mai a anului 1896, la doar câteva luni după primul spectacol de cinema cu spectatori plătitori de la Grand Cartel, Salonul Indian de pe bulevardul Capucinilor din Paris, din decembrie 1895, atestă faptul că din punct de vedere tehnologic ne-am adaptat foarte repede, au urmat în mod paradoxal 40 de ani de viaţă intrauterină. La asta se reduc filmele româneşti de până la 1949 cu doar una sau doua excepţii”

Printre peliculele notabile au fost nominalizate în 1912 productia lui Grigore Brezeanu, a cărei istorie a fost plauzibil reanimată în cel mai recent succes al regizorului Nae Caranfil “Restul e tăcere” şi abia după alte trei decenii, în 1942, “O noapte furtunoasă” capodoperă cinematografică, nu cum am fi tentaţi poate să credem teatru filmat, realizată de Jean Georgescu cu Radu Beligan şi Alexandru Jugaru în rolurile principale. Dupa 1949 “tristul devine încă şi mai trist”.

“S-a întâmplat aşa cum se întâmplă cu, copiii bonavi de sida din pântecele mamei. Propaganda şi manipularea politică comunistă au infestat istoria cinematografiei. In deceniile care au urmat 550 de pelicule indica nimic altceva decât că istoria vieţii se confundă cu cea a bolii”.

Ideea tezei pe care profesorul Tudor Popescu a conturat-o ulterior şi condimentat-o cu mini vizionări revelatorii rod al unei documentări pe cât de minuţioase pe atât de vizibil pasionante ar fi că unele mesaje şi tehnici propagandiste sau după caz manipulatorii pe care după 1989 ne-am obişnuit a le privi cu un atare detaşament şi dispret exclamativ (Cum era domnule posibil să aibă efect prostiile alea primitive şi tembele?) şi-au asigurat prin efect echivalentul astăzi.

“In anii 90 avem o adevărată post -patologie a bolii de care vorbeam. Reflexele organismului social au rămas aceleaşi încă câţiva ani”

Care ar fi concret identificate temele fundamentale de … injecţie ale propagandei şi manipulării?

“Laitmotivul strategic universal valabil constă în concedierea bunului simţ, simţului estetic şi ruşinii. Lucrurile grele, apăsate şi la limita grotescului sunt şi cele mai eficiente. Publicul ţintă îl constituiau masele. Manipularea intelectualilor cerea mai multa versalitate şi se acţiona doar la nivel individual. Ca gen preferată era comedia, o modalitate foarte eficientă de manipulare, de infiltrare a unor lucruri grave deloc pline de umor. Distracţia asigură deschiderea receptorului”

• Costumul- apanajul intelectualismului, sfidarea clasei muncitoare, a salopetei.

Ideea reverberată e una fără fundament logic-şi care proclamă insinuant incompatibilitatea tovarăşului bine îmbracat cu… munca. Puterea perpetuării unor mecanisme e mare.

“In 1990 când în Piaţa Universităţii, domnii mineri au venit să planteze probabil flori, au bătut cu sălbăticie diverse persoane. Raţionamentul alegerii lor? Pletele, fustele mini, blugii capitalişti şi ochelarii. Iată logica costumului! Minerii anilor 90 nu erau cu mult diferiţi de ţăranii din Bumbeşti-Livezeni protagoniştii fragmentului vizionat datând din 1950″

Şi încă un exemplu…

“Şeful statului s-a dus la inundaţii în Moldova. Acolo primarul dintr-o localitate s-a îmbracat şi el cu, costumul cel bun ca să-l onoreze pe domnul preşedinte că aşa face omu de la ţară, când vine un oraşean deci un domn la el. Replica edilului ţării, mult mai pregătit pentru realitate cu cizme de cauciuc afectate bine cu noroi, în faţa camerelor de filmat, a fost-”când te văd că umbli aşa îmi vine să arunc cu tine de pământ”. Nici o întrebare preliminară. Nici o explicaţie solicitată“

• Partidul suveran

Orice calcul matematic, fizic sau psihologic trebuia depăşit dacă partidul o cerea. Un concept ce avea sa conduca la malformaţiile deceniilor 60-80.

“Tatăl meu lucra la consolidarea unui pasaj , dintr-o zonă cu activitate freatică ridicată. Apa inunda. Termenul primit pentru finalizarea lucrărilor era imposibil. Pentru vizita de lucru au inventat totuşi un maglavais au astupat găurile,

şi-au aşteptat cu inima cât un purice ca pansamentele să nu cedeze sub presiune ca dopurile de şampanie. După treacerea tovarăşului şi-au re-început treaba.

• Injustiţie

Intr-un alt fragment ţăranul muncitor prinde şi omoară un… sabotor. Simplul său cuvânt (salopeta îi dă aerul suficient de martor credibi) este de ajuns. Condamnarea şi epitaful vin la pachet. Nici un procuror, nici o anchetă. Securitatea se va contura pe acest principiu. Odată ajuns acolo “ceva trebuie să fi făcut tu”.

Episod post decembrist la cel mai inalt nivel:

“Doi băieţi de la SPP au oprit şi bătut cu sălbăticie un secretar de stat care circula cu trabantul pe motiv că le importuna circulaţia. Reacţia preşedintelui Iliescu, întrebat în legătură cu accidentul a fost: “ori avea baieţii aia şi motivele lor”.

• Duşmanul poporului

Ani de zile până prin 1957 se inoculează un portret robot.

Sabotorul, este întotdeauna adult, are nişte frustrări sexuale, în sensul că nu prea umblă după tovarăşe, şi este înarmat cu un cuţit. Această imagine aparent banală a conturat o idee foarte periculoasă. Aceea că o persoană neataşată comunismului nu e normală, curată, cinstită. A fost în consecinţă reflectat cinematografic cu… defecţiuni. Ori e prea gras, prea slab, alcoolic sau nebun sau încă nelămurit.

Reverberaţie peste timp? Strigătul străzii din 1990. Unele scandări:

“Iliescu te votăm/Te votăm cu toţii/ca să moară de necaz/leneşii şi hoţii” Prin eliminare nesimpatizanţii făceau cu toţii parte din aceasta categorie.

• Nici un moment de tacere

Astfel suna una dintre regulile stricte ale cinematografiei de până în 1959. In lipsa dialogurilor între protagonişti sau zgomotelor industriale intra în rol Orchestra Cinematografică care trebuia să umple … liniştea. Personajul contemplativ era periculos. De vină era, (deşi tovarăşii nu ştiau asta ci acţionau intuitiv) efectul kulesov.

Efectul Kulesov constă în inserarea unui prim plan al chipului impasibil al unui actor printre secvenţe punând explicit în scenă emoţii puternice ca suferinţa, plăcerea, foamea etc. Publicul ce viziona imaginile credea că citeşte pe chipul actorului emoţia semnificată de secvenţele în chestiune, deşi chipul actorului rămânea acelaşi pe tot parcursul filmului. Această experienţă bazată pe manipularea deliberata (absolut obişnuită în cinema).

• Nici un prim-plan

Preferate erau distanţele zis americane, cadre neutre.

“Apropierea excesivă era evitată. Chipul devenea o zonă a semnificaţiilor necontrolate dincolo de vigilenţa echipei de cenzori.”

• Sensul cu orice preţ

In fiecare secvenţă trebuia să se întâmple ceva. Fiecare cm de peliculă să exprime tovarăşi ceva. Este specific pentru propagandă să utilizeze şi controleze fiecare fotogramă. Să existe un mesaj. Regula a provocat un soi de obsesie în cinematografie pe care din fericire a reuşit să o demonteze în ultimii ani după decenii de mesagism generaţia Cristi Puiu, Mungiu, Radu Muntean.

O minune! Pulseuri de … “dezghet”

Mostra de curs s-a încheiat totuşi într-o accepţiune pozitivistă Cristian Tudor Popescu depistând totuşi în acest deceniu sumbru o peliculă pe care domnia sa a etichetat-o drept un miracol. Este vorba de producţia “Directorul nostru” un film tot de Jean Georgescu cu o distribuţie fabuloasă ce-i includea pe aceeaşi Radu Beligan, George Vraca dar şi pe legendarul Birlic. Deşi uzează de avantajul supapei (conferă ulterior circumstanţe atenuante unui fragment considerat periculos) filmul revoluţionează practica cinematografică tipic propagandistă de până atunci etalând fără precedent o … revoltă sindicală.

“Intr-o perioadă în care pentru mici incertitudini puteai ajunge la Canal, o masă de tovarăşi care se ridică în linie şi înapoiază mita, pentru că premiile acelea pentru îndeplinirea planului nu însemnau altceva, era de neimaginat. Iar din punct de vedere artistic nu poate fi ignorat contracpunctul realizat de Birlic. Reproducerea mecanismului de gândire, de intrare în mintea cuiva, era în 1954 apogeul îndrăznelii, iar faptul că muncitorul cu pricina o face în timp ce prezidiul cuvintează despre plan e şi mai şi. Nu în ultimul rând scena e fabulos întregită de o … omisiune. Peretele din spatele mesei de prezidiu e gol. Lipsesc portretele, prezenţa tactică obligatorie de la Gheorghiu Dej la Ceauşeşcu. Ei bine gradul asta de deviere de la cenzură, de la canonul comunist, nu se mai regăseşte nici după 1959 până la Reconstituirea lui Pintilie”.

Text de Raluca Sofian

Primăvara tind să mă comport bizar. Mi se întâmplă ciclic, cu precizie de ceas elveţian în fiecare an. Mă decid pur şi simplu mai greu şi mă complac inoportun în pielea unui prizonier, capturat fără false vise de rezistenţă, la graniţa a două stări. Sunt când exuberantă când pesimistă, mă încercă, când un sentiment de lehamite, când unul de avânt, ma izolez asumat pentru a revendica vehement peste un timp o companie sau doar un cuvânt. Îndrăznesc mai mult, îndoindu-mă totuşi mai profund şi iubesc mai tandru, trădând totodată cu nedisimulată ardoare.

Încerc cu degetul dimineţile. Uneori le presimt astenic-necooperante, alteori le sorb lacom prima dâră de lumină şi de vitalitate. Zi de zi variaţiuni pe aceeaşi temă. Prilej asumat de rătăcire.

În fond pentru ce au fost primăverile inventate?

Anotimpul acesta e impetuos, intempestiv şi orgolios. Nici un preaviz, nici o bătaie delicată ori anonima în geam. Trage la propriu plapuma de pe tine. Erupe!

Îl iubesc pentru că ştie să joace imprevizibil , acuză şi provoacă. Te anunţă subliminal să te scuturi de irealul viselor comode , contrafăcut faimoase şi să te trezeşti pentru puţină ordine.

Poate sunt lucruri în viaţa ta de care vrei să scapi (sau să le depozitezi doar pentru un timp la naftalină) Sau sentimente vechi de pe care ai uitat să ştergi praful. Poate sunt lucruri pe care nu le-ai încercat … Poate te-au năpădit ştiu eu, ritualuri, rutini şi plafonări care nu te mai conving. Sau pasiuni care s-au stins. Sau poate (mai trist decât orice) dorinţe pe care încă nu le-ai pus. Nu-i anotimp mai nimerit să incepi să schimbi câte ceva din toate astea.

Agitaţia ce însoţeşte “trâmbiţa” deşteptării vine poate doar dintr-o implicită şi mică nedumerire. “Sunt obligat s-o iau de la capăt sau abia aştept să fac asta?”

Dar, contează?

Ia Primăvara ca fiind dreptul tău la puţină pasiune, mirajul prin care şi cenuşile prind aripi. Uneori cu aliura de Rai.

În căutarea vre-unui sens ar fi păcat să refuzi o atât de (încă) la îndemână şi totuşi ritmică înviere. Nu când totul în jurul tău ţi-a desconspirat că deţine deja secretul şi nu se teme să renască.

Recunoaşte că e o lecţie ce merită reevaluată. Ţi-o predau ca şi-n alte rânduri copacii (mai puţin poate cei schilozi depuşi asta iarnă în craterele altora calificaţi drept fie prea scurţi, prea înalţi, prea strâmbi sau vechi), verdele crud, aleile răvăşite de mături timid, toporaşii ce-au izbutit să-şi unduiască forţat tulpinile după forma vre-unui obiect ostentativ aruncat, aerul parfumat sau noua simfonie verosimil sonoră.

Cât de greu poate fi să arunci un pumn de dorinţe printre facturi, scadenţe, alte formalităţi şi responsabilităţi obiective? Cât e de greu să mai goleşti voluntar o cochilie lăsându-te afară prelins din ea?

Îţi poti regiza altruist propriul spectacol. Totul e să si faci un rol ceva mai personal. Cu doza aferentă de inocenţă.

În desenele copiilor totul are ochi: şi soarele şi casa şi căţelul din grădina vecină. Dacă e adevărat ce se spune, iar ei, cei mici, ŞTIU intuitiv atunci Cineva deghizat în mozaicul propriei creaţii chiar priveşte. Nu-i un motiv bun să-ţi dea cu plus la exerciţiile despre optimism? Gândeşte!

La rându-mi copil fiind credeam în minuni. De la Florii la Înălţare mai cu seama mi se părea firesc să fac asta pentru că evident luam, fără să stau pe gânduri, ad literam scurtul popas al lui Isus pe pământ.

Naiv sau nu, încă mai aştept o întâlnire… transcendentală, mare. O ciocnire întâmplătoare, umăr în umăr cu Divinitatea. Nu crezi… Şi totuşi… Nu-i anotimp mai potrivit să încerci asta!

Text de Raluca Sofian

O noua viziune de Bacalaureat: oralul neschimbat, scrisul cumulat

In cazul Educatiei, ministrii trec dar Bacalaureatul nu ramine. Nu in forma acreditata de predecesor cel putin. Potrivit proiectului Legii Educatiei noul sistem de examinare va consta in doua probe scrise trans-disciplinare: una care va testa limba romana si o limba de circulatie internationala, iar o alta proba aleasa in functie de profilul liceului.

Concret doar a doua proba scrisa a bacalaureatului se va sustine diferit. Daca elevul urmeaza un profil real, atunci va da test din matematica si stiinte, iar daca este la profil uman, din disciplinele socio-umane precum istorie, sociologie si psihologie. Toate cumulat, intr-un singur test.
Probele orale nu vor fi insa schimbate, elevii urmand sa primeasca atestate pentru cunoasterea limbii romane si a limbilor straine, dar si pentru competente de utilizare a calculatorului.

Si admiterea la liceu se schimba la fata

Procedura de admitere la liceu va fi de asemenea schimbata, pentru ca toti elevii de gimnaziu sa treaca printr-o testare in domeniul stiintelor, un examen la limba romana, precum si printr-o proba practica de utilizare a calculatorului.
Media de admitere la liceu ar urma sa cumuleze rezultatul a trei test, plus nota de examen la liceu, plus portofoliu. Ultimul va fi necesar la fiecare materie si va include: nota propriu-zisa, o remarca scrisa a profesorului despre elev si… elemente de evaluare standardizata.

Proiectul noii Legi a Educatiei va a fi prezentat in guvern peste doua saptamani, urmand ca ulterior sa intre in dezbatere publica. ( Raluca Sofian)

Mai avem nevoie de literatură?

Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi a găzduit ieri un veritabil regal cultural, al cărui punct culminant a fost marcat de Conferinţa cu tema „Mai avem nevoie astăzi de literatură?”, susţinută de criticul literar Alex. Ştefănescu. Aceasta a fost precedată de un recital de muzică şi poezie, în interpretarea tinerilor actori Alexandra Suciu, Cosmina Stratan şi Mihai Daniel Haralambie, care au recitat versuri de Ioan S. Pop, Liviu Ioan Stoiciu şi Angela Marinescu, de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală „I.L. Caragiale” din Bucureşti, aceştia fiind acompaniaţi la pian de Călin Grigoriu, student la aceeaşi instituţie. La finalul Conferinţei, participanţii au putut admira lucrările expuse în Foaierul Aulei Magna a Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, în cadrul Expoziţiei „Ipostaze ale feminităţii în arta românească”. Manifestările au fost organizate de Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi, în parteneriat cu Fundaţia Eis Art, sub egida Anului Jubiliar Petre Andrei.

Pentru a oferi un răspuns la întrebarea anunţată în titlul Conferinţei, criticul literar Alex. Ştefănescu a plecat de la imaginea pe care şi-a format-o în copilărie cu privire la literatură: „Mi-am jurat mie însumi să nu mai spun la nimeni că există literatură. În naivitatea mea de copil, credeam că e secretul meu. Acum acţionez exact invers, în sensul că încerc să atrag pe cât mai mulţi spre literatură. E păcat că atât de puţini oameni ştiu că literatura e o sursă de plăcere”. Ulterior, „jonglând” cu exemple de natură comparativă, Alex. Ştefănescu a încântat participanţii la Conferinţă cu ceea ce s-ar putea numi „povestea cărţilor care visează să fie citite”. „Toate cărţile dintr-o bibliotecă visează să fie alese. Când intru în biblioteca mea, simt speranţa fiecărei cărţi de a fi scoasă din întuneric şi de a fi citită. Să ştiţi că există o dramă mută a cărţilor care stau necitite în bibliotecă”, a spus criticul. Concluzia ideilor expuse în Conferinţa susţinută de Alex. Ştefănescu a fost că „e imposibil ca literatura să dispară. Dacă ar dispărea, ea s-ar reînfiinţa automat, pentru că e o formă de comunicare ce transmite emoţii”.

La evenimente au participat personalităţi culturale din Iaşi, precum poetul Emil Brumaru, studenţi şi profesori ai Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, precum şi, în calitate de invitaţi, cadre didactice şi elevi de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” şi de la Liceul „Miron Costin”. (Raluca Sofian)

8 martie 2010 * Piata Unirii si Parcul Copou-Primavara aduce hornarii in strada.

Singura firma din Iasi specializata in curatarea cosurilor de fum, S. C. Hornar S. R. L. va ofera pe 8 martie 2010 o parada inedita. Hornarii vor merge in Piata Unirii, in fata Agentiei de Voiaj CFR incepand cu ora 11.00 pentru a oferi martisoare iesencelor pina la ora 12.00.

Manifestarile vor continua pana la ora 13.00 in parcul Copou la Teiul lui Eminescu

“Martisoarele vor fi oferite de angajatii firmei, cosari autentici purificati prin foc si cenusa, dovedind ca sunt adevarati aducatori de noroc. Se spune ca daca atingi un cosar norocul te va insoti pretutineni. Cosari vor fi imbracati in costume de gala cu joben“, declara Marius Popescu, coordonatorul acestui eveniment.

Miercuri, 3 martie 2010, la ora 18,00 are loc la sala Pod Pogor şedinţa Asociaţiei Profesorilor de Istorie din Iaşi, cu tema “Plimbare în Iaşul de altădată” – film documentar realizat de prof. dr. Larisa Blănaru şi prof dr. Gabriel Blănaru. De asemenea, publicul prezent la eveniment va savura prezentarea volumului “Relaţii internaţionale în secolele XVII-XIX”, de lector univ. dr. Claudiu Lucian Topor, în prezenţa autorului.

Excelenţa Sa, Doamna Elisabeth (Libby) GITENSTEIN, soţia Ambasadorului Statelor Unite ale Americii în România, va susţine două conferinţe pe tema „Valorile voluntariatului azi”, în zilele de miercuri, 3 martie a.c., respectiv vineri, 5 martie a.c., la Colegiul Naţional Iaşi şi Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”. Conferinţa de la Colegiul Naţional Iaşi va avea loc în Sala de Festivităţi şi va începe la ora 12.00, iar cea de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” se va desfăşura în Sala Millo, începând cu ora 12.30. Cu această ocazie, Cvartetul „Essentza” al Colegiului Naţional de Artă va susţine un concert în onoarea Excelenţei Sale.

Evenimentele sunt organizate cu sprijinul Fundaţiei EuroEd, sub egida Revistei „Alecart”, editată de Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi în cadrul parteneriatului încheiat între instituţia noastră şi Colegiul Naţional Iaşi, Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi şi Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava.

Liceul de Informatică “Grigore Moisil” în zilele de 3 şi 5 martie

Evenimentul se adresează elevilor claselor a XI-a şi a XII-a. şi oferă o imagine reală asupra comunităţii de afaceri şi a viitorului loc de muncă vizat, prin implicarea activă a acestora în lumea reală a companiilor, a economiei de piaţă. Elevii vor deveni pentru o zi „umbra” uneia dintre persoanele angajate la companiile partenere ale programului şi vor putea dobândi o mai bună perspectivă despre ceea ce presupun anumite joburi din ramura pe care şi-au ales-o, despre responsabilităţi şi munca în echipă.

Anul acesta participă 160 de elevi. Împreună cu elevii liceului organizator, au fost invitaţi să participe şi elevi de la licee din întreg judeţul. Au răspuns invitaţiei: Colegiul Naţional “M. Sadoveanu” Paşcani, Colegiul de artă “Octav Bancilă” Iaşi, Liceul “Garabet Ibrăileanu” Iaşi, Şcoala Normală “Vasile Lupu” Iaşi, Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” Iaşi, Colegiul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii Iaşi, Grup Şcolar “V. Madgearu” Iaşi, Grup Şcolar “M. Busuioc” Paşcani.

Activitatea grupurilor în cadrul instituţiilor/companiilor este coordonată de elevii claselor a X-a de la Liceul de Informatică “Gr.Moisil” Iaşi, acesta fiind pentru ei un exerciţiu de dezvoltare antreprenorială.

În acest an 21 de companii din domeniile: IT, bancar, mass – media, educaţie, arhitectură, precum şi autorităţile locale au decis să investească în educaţia elevilor şi să faciliteze orientarea în carieră.”