Monthly Archives: June 2010

Testamentul unui copac

25 June 2010

Avertisment

N-am (presupunind ca mi-a-ti cere) un motiv clar in virtutea caruia m-am decis la un moment dat sa astern pe hirtie citeva rinduri ce se vor a fi povestea posibila a unui copac.

Unii o vor considera pura fictiune-ceea ce si e-, altii, drept un impuls infantil demn de amintirea compunerilor scolaresti de altadata-ceea ce de asemenea e…Poate desigur fi rastalmacita si astfel. N-am nici cum si nici de ce sa pretind contrariul.

Eu una am privit-o ca pe una dintre acele polite pe care simti ca le ai de platit. Catre tine insusi si in acest caz in contul vreunei povesti vechi dar impartasite de iubire si-a unei atit de inerente despartiri.

O poveste atipica, traita intre zidurile unui cartier vechi a carui farmec tinde sa dipara odata cu tumultul copacilor ce odata il populau.

Ce stiu e ca ma doare fiecare ciot ramas in urma celor ce jongleaza cu decizii si fiecare gest de indiferenta oarba sau pe alocuri grobiana. Ce incerc sa-mi imaginez e cum se vad lucrurile de cealalta parte. A unui arbore batrin, acum muribund int-o padure vesnic covalescenta.

SANY3585

Sa tot fie aproape un secol de cind m-am nascut. Ma trag asadar dintr-o familie de artari a carei arbore genealogic (ironica titulatura, nu?) se pierde in vechime. Nu cred sa fi detinut din cite stiu vre-un rang nobiliar dar sincer pentru noi copacii amanuntul acesta nu prezinta chiar nici o importanta. Zice-se ca am fost binecuvintati cu un soi de simt special gratie caruia ne constientizam cu precizie darurile si deopotriva neajunsurile astfel incit cu greu ne-ai putea gasi pierduti inutil in ironii sau invidii.

Cei ca mine de pilda, stiu ca nu pot concura nici cu parfumul teilor sau mirajul coloristic al fructiferilor si nici cu intelepciunea sau robustetea castanilor, dar, mizeaza optimist pe legendara lor vitalitate si suplete, pe gratia si flexibilitatea ramificatiilor si tipologia de-un estetic fin a frunzelor rasfrinte-n cinci. Ca degetele unei palme…Se spune ca abordam un aer de usoara superioritate dar, e un pret zic mic de platit cind esti la urma-urmei un exemplar…fara modestie, fabulos..

Am avut orice s-ar spune o copilarie ferita de ingheturi si griji iar mai apoi o adolescenta lunga si fericita. Locuiam credeam pe atunci pe un tarim cu nume predestinat-Gradinari si nimic nu ne tulbura nebunia dulce a primaverilor cind planuiam trunchi la trunchi cu tovarasii mei, intregi anotimpuri viitoare.

Visam in nestire si la propriu fie spus pina la cer.

Orinduiam sarada costumelor viitoare, reprezentatiile suratelor ciripitoare a caror cuiburi le pastram in deplina veghe , fiecare briza prin care vintul ne invita la cite-o sueta dansanta si in fine fiecare sarut solar..

Ne intreceam cu fiecare noua frunza si fiecare centimentru verde in plus. Ne mindream naiv cu fiecare crusta si nervura a trunchiului, timp dupa timp implinit, si gindeam ca putem atinge cu virful fiecarei ramuri vesnicia.

Aveam prieteni, nu multi, sute si spatiul larg din mijlocul caruia priveam nonsalant peste coroanele citorva ceva mai tineri stejari credeam ca mi se cuvine. Simteam teribil de acut cum seva zvicneste cu putere in mine.

A durat ceva pina cind am avut rabdarea, curajul si prilejul sa trag cu urechea la sfatul batrinilor. Se adunau in noptile cu luna si povesteau frenetic cind cu furie cind cu tristete si resemnare despre ceea ce numeau ei expansiunea orasului.

Nu-i puteam intelege. La noi in cartier sacrificiile fusesera minime. Doar citeva suflete cedasera locul pentru cite vreo strada.In rest pe linga blocuri oamenii pastrasera cringuri intregi de copaci si gradini largi pe care nu pritindeau sa le ingrijeasca cu nedisimulata bucurie.

Si totusi zvonuri torentiale continuau sa ne faca frunzisul sa freamate amar.Toamna cel mai ades. Cind frunzele ruginite isi luau zborul si ravasite de vint poposeau intr-un tirziu peste tot in oras, trimiteau de acolo mesaje umile parintilor abandonati. Iar vestile pareau dintre cele mai triste. Vorbeau despre sacrilegiul a noi si noi trunchiuri taiate , depsre tovarasi prinsi in chingi geometrice de beton si despre suflul unui sentiment asumat si bizar ce incepea sa se infiripe printre oameni. Nepasare.

Ascultam uimit. Eu iubisem cu patos oamenii…Preferatii mei erau fireste indragostitii si copiii. Iubeam naivitatea , dragalasenia, zumzetul voios al celor din urma si nu putine erau rindurile in care ma alaturasem jocului lor. Cit despre ceilalti, obisnuiam sa le tainuiesc patima imbratisindu-i umbros sau conducindu-i prin complicitatea altor amici cu frunze in cite un luminis. Le iubeam pina si visele. Poate pentru ca stiam ca erau trecatoare.

Am continuat sa neg noul rost al lucrurilor si m-am amagit astfel pret de vreo doua decenii. Dar s-a sfirsit.

Acum mi-e din ce in ce mai greu sa ma mint si duc inevitabil povara unor deziluzii pe care incerc zi de zi sa le dezleg.Am devenit ranchiunos si mut iar tot ce pretuiam odinioara acum mi-e strain.

Ma simt agitat intr-un mod absolut ciudat si gindesc ca-i firesc sa fie asa de vreme ce trupul mi-e mai degaraba inert.

Uneori dezvolt insomnii arborescente si-n noptile umede ma trezesc cautind raspunsuri.(Uite ceva ce totusi iubesc-Ploaia.Imi face bine s-o simt prelingindu-mi-se pe frunze, racorindu-mi trunchiul, intunecindu-mi simturile si eliberindu-mi frustrarile.)

Diminetile insa privesc in jur si devin din nauc furios. Imi spun ca n-am dreptul sa ma pling. Sint un artar batrin, aproape sec pe dinauntru gaunos si trist,dar n-am impartasit inca soarta celor mai multi dintre tovarasii cu, care odata am copilarit.

Dar e greu, e totusi greu sa fii fara voie martor la toate si sa nu poti pricepe nimic.

De pilda pasiunea oamenilor pentru cutii. Locuiesc intr-unele si se deplaseaza cu altele miscatoare. Din pricina lor cochetele garduri vii au disparut, gradinile de asemenea iar parcurile copiilor sint pe cale sa o faca.

Sau acest paradox al indiferentei. Sa iesi sa te bucuri de natura fara a constientiza macar ca te afli in prezenta sa,fara a te opri sa-i simti ritmul, reducind-o la simplu statut de teren de aplicare a unor placeri consumeriste. Cum poti explica altfel zecile de gropi arse, pline inca de resturile tinerilor copaci schingiuiti sau a puietilor lipsiti din start de sansa vreunei experiente terestre? Plus macabrul spectacol al resturiilor de tot felul…

Noi cei ramasi traim in alerta. Spatiul e din ce in ce mai mic. Padurea se sufoca si fiecare dintre noi simte cosmarul unei zile in care cineva va decide fara drept de apel reesalonarea spatiala. Vom mai simti doar, in cel mai bun caz, radicinile inca vii, presate fara inhibitii sub alte cutii, alte ziduri.

Imi doresc sa ma fi stins pina atunci. Tovarasilor mei as vrea sa le pot lasa speranta ca nu va fi asa. Pot insa sa o fac?

Ai zice ca sint simple greseli cind descoperi dupa un timp puse incognito in practica adevarate planuri de exterminare:

Toaletarea zis occidentala a copacilor e unul dintre ele. Lasind la o parte (desi e greu fie si numai dpdv estetic) transformarea arborilor in maniera total nenaturala a unor stilpi de telegraf, putine specimene supravietuiesc inexplicabilei initiative. Mai devreme sau mai tirziu, ramurile cedeaza.Una cite una…Solutia? Evident indepartarea lor si la finalul ciclului a trunchiului inutil.

Un alt plan “bine” gindit consta in asa numitul proces de reintinerire a spatiului verde. Sub aceasta optimista scuza zeci de copaci in plina vitalitate sint scosi din radacini pentru a fi inlocuiti (de preferinta in plina iarna) de firave, neadaptate si dupa plantare deloc supravegheate specii de puieti. Primavara, dupa asteptari doar unul din cinci puieti supravietuiesc.

Deci, care e planul? Cine si ce cistiga? Si mai ales, cine se (mai) opune?

Text de Raluca Sofian

Nimeni…

2 June 2010

o moarte

L-am zarit adeseori linga pubele…Saluta posac, neinteligibil si scurt intinzind masinal un brat cu intentia explicita de-a-ti prelua aproape protocolar …resturile menajere. Unul dintre acele chipuri ce ajung sa-ti fie familiare nu atit din interes cit tactica repetare. Erau de fapt trei…Cercetau locul, dispareau iernile si reveneau ulterior la aceeasi “adresa” spre nefasta nemutumire locatara. Intorsi “acasa” isi asumau prin omiprezenta cringul dintre doua blocuri.

Din suita fetelor ravasite de nesansa si alcool el parea cu putina ingaduita inca tinar si era fara indoiala cel mai solitar. Intotdeauna pierdut in rutina unui chistoc de tigara, al unei sticle pe jumatate goale si-a unei priviri fara adresa.

E tot ce stiu despre barbatul pe jumatate dezbracat si clasat drept “neidentificat” gasit mort azi dimineata.

O moarte ce parafrazind fie spus…nu dovedeste nimic. Si mai mult decit atit n-a impresionat pe nimeni. Nu mi-am inchipuit ca o viata poate valora atit de putin si ca e firesc sa se incheie cu un rezumat …procedural. Nu poti numi altfel o atit de autohtona descindere la locul faptei a organelor acreditate. Una ce nu aminteste deloc de filmele cu anchete criminalistice americane. Una seaca, jumi sarcastica juma desueta ce anihileaza din start orice sansa de admitere la titulatura standard de…caz.

Din perspectiva unui observator neavizat firul evenimentelor ar putea fi consemnat asa:

orele 10.30

Cadravul este descoperit de catre un pensionar. Cum avea sa declare mai tirziu amanuntul care l-a determinat sa apeleze 112 a fost paloarea nefireasca, ca de ceara, a corpului. (Descoperit e poate mult spus dat fiindca omul se afla in imediata apropiere a unei alei principale vizavi de intrarea intr-un mini market. Cu alte cuvinte exista posibilitatea ca nu putini trecatori sau cumparatori matinali sa-l fi vazut dar au ales sa grabeasca nonsalant sau dupa caz doboriti de dezgust pasul. Era la urma urmei un boschetar cunoscut. Exista pe de alta parte si circumstante atenuante. Una dintre ele se leaga de pozitia absolut fireasca, unii au catalogat-o de-a dreptul senina, in care a fost gasit cadavrul-pe spate cu unul dintre brate acoperindu-i ochii si genunchii usor flexati. De atfel pina si apelantul 112 a recunoscut ca s-a decis cu greu si doar in urma mai multor vizualizari sa decurga la acesta masura..extrema.)

orele 11 (aproximativ)

Descinde un prim echipaj de trei al politiei. Este luat la intrebari “martorul” care evident nu reuseste sa satisfaca transant curiozitati. Locul nu este izolat pentru ca nu pare a fi nevoie de asa ceva.In jur e pustiu. Paradoxal nici macar vre-un gura casca nu se dovedeste interesat.

orele 11.20

Isi face aparitia o alta masina a politiei din care descinde echipat casual …criminalistul.(Da era unul singur). Se fac constatari in perimetru. Decedatul are in jur de 30 ani si nu se gasesc asupra sa acte sau documente utile identificarii. Singurele obiecte personale par a fi cele asezate cu grija pe o piatra din apropiere (ca pe o noptiera): un ceas f. uzat, o bricheta si o tigara…

Sunt intervievati scurt (f. scurt-la genul “Il cunoasteti? Nu? Bine”) alte doua persoane fara domiciliu veniti intre timp dupa obisnuita la pubele. Acestia confirma fapul ca victima le este cunoscuta ca partener ocazional de bautura. Atit. Nu-i stiu nci numele, nici povestea pentru ca …el nu obisnuia sa vorbeasca niciodata despre asta

.

Orele 11.45

Vine un echipaj Smurd…ora mortii este aproximata a fi in urma cu doua ceasuri (o privire mai insistenta, putina compasiune, l-ar fi putut salva?) iar starea victimei declarata-coma alcoolica.

Atmosfera este cit se poate de relaxata. In cautarea semnelor particulare grupul restrins de “organe” se amuza pe baza tatuajelor subiectului. Dupa consemnarea lor la caiet se decide retragerea trupelor si ridicarea cadavrului.

Epilog 1

In usa mini marketului doi cumparatori. Unul zice: Statea de mult aici.Bine ca l-au luat. S-a rezolvat.Celalat: Da cine a murit?Primul :Nimeni.Un boschetar…

Si uite asa viata merge mai departe.Unii cu grija zilelor ce vin altii in grija unui inger…tatuat.

Epilog 2

Exista oameni in a caror lume introducerile, povestile si bunele maniere nu-si au nici un sens. Cind tu nu mai stii cine esti, pe cine altcineva ar putea sa interese asta?Relatiile interumane se pot lipsi la urma urmei uneori de subiect si predicat. Eventualele scapari, pot fi amortite. Uneori de alcool, alteori de ignoranta.

URBAN RABBITs la Iasi

2 June 2010

URBAN RABBITs este un spectacol de circ nou francez (arta a circului) propus de cea de-a 21-a promotie a Centrului National al Artelor Circului (Châlons-en Champagne, Franta) si pus „pe pista” de regizorul Arpad Schilling (compania Krétakör).

Aflati in turneu in Europa, cei 16 arcrobati se vor opri doar o data in România si doar la Iasi, intre 11 si 13 iunie 2010!

Veti descoperi un spectacol excepţional, plin de inteligenţa si inventivitate, cu numere de gimnastica foarte poetice -- sfera sau spirala -- si cu acrobaţii de neimaginat -- dubla trambulina si firul de fier.

O intalnire la care nu trebuie sa lipsiti …