“Nu mă amuză glumele cu politişti …” Interviu cu Stefan Alexa seful Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Iasi

Rep. Ce ne puteţi spune despre tânărul Ştefan Alexa, cel care nu părăsise încă, satul natal? Prevesteau preocupările lui cariera de acum?

Ş. A . Personajul de care spuneţi juca mult fotbal cu baieţii, pe uliţă, deci din punctul acesta de vedere se ţinea în formă de pe atunci. Când nu făcea asta închipuiţi-vă doar un film după povestirile lui Creangă. Hoinăream mult, odată pentru că îmi plăcea senzaţia aceea de libertate neprecupeţită şi-n plus ar fi fost păcat să n-o fac de vreme ce avusesem şansa de a mă naşte într-o zonă mirifică satul Cozia Costuleni. Pădurile de acolo erau celebre odată. La fel şi culturile de porumb ori viţă de vie. Dar nu era tot timpul loc de atâta haz. Provin totuşi dintr-o familie de ţărani, tata a avut o afecţiune la un picior şi şchiopăta, astfel încât preluam destul de mult din treburile gospodăriei. Mai cu seama după ce fratele meu cu cinci ani mai mare a plecat de acasă. Pe la 17 ani i-am urmat exemplul.

Rep. Dar avea adolescentul de atunci un simt justiţiar mai pronunţat ? Vă amintiţi o împrejurare în care el să fi ieşit în evidenţă.

Ş. A . Nu, nu mă pot gândi la ceva anume. Dar spiritul justiţiar, să ştiţi că l-am învăţat în familie, mi l-au imprimat părinţii. Erau oameni de condiţie modestă, sinceri, crescuţi la rându-le în cultul muncii trăiau doar din rodul muncii lor şi n-aveau prin urmare vreme să se ascundă după deget.

Rep. Peripeţii de armată?

Ş. A . O să zâmbiţi, nu am făcut armata! Aveam 18 ani când întrebând şi eu în stânga în dreapta m-am decis pentru Şcoala de Agenţi de Poliţie de la Slatina. Asta se întâmpla prin 1980 iar cei doi ani de pregătire au echivalat cu satisfacerea serviciului militar pentru că nu lipsea instrucţia militară. Programul era deasemenea unul strict, calculat la minut. La 6 era deşteptarea şi aveai douzeci de minute pentru pregătirea fizică, după care ieşeam la sectoare. Fiecare cu, compartimentul lui. Al meu era clasa şi includea măturat, spălat, şters tabla… La 7 era apelul, mâncam şi începeau cursurile care se încheiau în jurul orelor 13:30. După prânz intram la studiu individual. Am absolvit în 1982 cu gradul de sergent major şi încadrat în Poliţia Iaşi ca agent de ordine.

Cât despre vacanţe erau cele obişnuite mai puţin poate cea de vară scurtată bine de perioada de practică.

Rep. O disciplina preferată?

Ş. A . Eram înclinat către domeniul real în special matematica. Dar, am studiat cu imbold suplimentar dreptul penal şi criminalistica.

Rep. Ultima se predă acum alternativ şi este inclusa în programa de studiu a unor facultăţi. Există de pilda un laborator în cadrul Universităţii Al. I. Cuza. Sunt astfel de iniţiative utile?

Ş. A . De ce nu. E o ştiinţă dincolo de aparenta popularitate tehnică, foarte precisă, o vânătoare de indicii la nivel înalt. Cred că astfel de cunoştiinţe nu strică nimănui, aliajul de matematică, chimie, fizică deci ştiinţe exacte te poate ajuta la urma urmei să-ţi explici nişte lucruri.

Rep. Cum arată traseul şcoală – punct prezent?

Ş. A Spuneam că m-am văzut încadrat la Iaşi ca agent de ordine. Asta pentru o perioadă foarte scurtă din septembrie ‘82 până în luna februarie a anului următor când am fost avansat la sectorişti. În această perioadă în 1986 am urmat la fără frecvenţă Şcoala de Ofiţeri. Odată cu absolvirea ei în 1989 am mai bifat o avansare la gradul de ofiţer. Mi s-a dat o funcţie la economic, la Municipiu, răspunzând de unităţi grele precum Antibiotice sau CFS dar iarăşi pentru puţină vreme pentru că din 90 am răspuns de compartimentul de siguranţă publică. Un compartiment ce însemna aproximativ 130 de lucrători, repartizări pe schimburi, pe ore, pe zone, în funcţie de situaţia operativă. A fost perioada în care m-am familiarizat minuţios cu Iaşul pe care desigur că-l cunoşteam şi inainte dar nu la acel nivel. Şi iată-ne în 1994 anul numirii mele ca şef de secţie, Secţia 3 tot la Municipiu, pentru ca în 1999 să preiau functia de adjunct a şefului Poliţiei Municipiului Iaşi. Itinerariul profesional continua cu postul de inspector şef la Judeţ până în 2005 când am ocupat aceeaşi funcţie la Bacău. Anul trecut m-am întors prin ordin de ministru şi restul e istorie …

Rep. Deşi poate părea previzibil răspunsul am să întreb totuşi. Unde v-aţi simţit mai comod, la Bacău sau Iaşi?

Ş. A Nu e previzibil. Mi-a plăcut Bacăul. Recunosc că am mers la început cu o anumită temere. După 3-4 luni însă, lucrurile s-au conturat în bine, mi-am făcut un corp bine organizat de ofiţeri şi se părea că am ajuns la stadiul în care fiecare parte înţelegea cine ce dorea şi în ce punct ne-am propus să ajungem. Cred fără falsă modestie că au fost apreciate unele principii personale.

Rep. Ni le impartasiti?

Ş. A Îmi place sinceritatea, corectitudinea, cărţile pe faţă, dar şi o anumită lejeritate în munca. Ştiu că se poate interpreta… concret nu cred în angajatul stresat. Un colectiv care răspunde exclusiv “ordinelor” fără a dezvolta puţină pasiune pentru lucrul făcut nu ajunge nicăieri. Trebuie să schimbi mentalitatea pentru a obţine eficienţă. Acum aplicăm ceea ce numim management consultativ. Toate deciziile se discută în prealabil.

Rep. Care ar fi avantajele majore, şi dezavantajele acestei meserii?

Ş. A N-am să le ascund pe cele financiare. Nu sunt sume din care m-am îmbogăţit dar de care ar fi necinstit pe de altă parte să mă plâng. Dar cel mai mare câştig ar fi un stil de viaţă obţinut. Din şcoala şi până acum aşa strict cum l-ar vedea unii te activează. Inclusiv faptul că nu-i o slujba cu program fix ci una care-ţi impune să rămâi mereu conectat la problemele care sunt. În plus e o funcţie publică, îţi impune să te îngrijeşti să ai o imagine, un anumit comportament. Şi un alt mare avantaj personal ar fi acela că după atâţia ani de muncă n-am Slava Domnului false regrete sau melancolii de genul “dacă aş lua-o de la capăt m-aş face … Dezavantajul stă în memoria anumitor cazuri de care pur şi simplu nu te mai poţi dezlipi.

Rep. Daţi-ne două exemple dintre cele mai dificile

Ş. A. Ar fi cazul Cuţcă din martie 2000, cu acel copil sodomizat şi găsit în zona Căpriţa pentru care am lucrat fix 40 de zile. M-am implicat personal în acel caz. Un altul ar fi cel foarte mediatizat la data respectivă, cu fetiţa găsită moartă în catacombele din Ştefan cel Mare. Finalizarea cazului a durat jumătate de an. Cred că acolo deznodământul, care-l inculpa pe fratele victimei m-a frapat. În general cauzele în care sunt implicaţi copii te sensibilizează altfel.

Rep. De regulă oamenii care au cunoscut bătătura unui sat au un sâmbure de credinţă în plus. Aţi avut cazuri ce păreau fără cale de soluţionare şi care s-au rezolvat “miraculos”?

Ş. A. Sunt la rându-mi un om credincios. Canonul casei părinteşti se plia pe cel biblic. Regulile erau cam aceleaşi. Locuiam la o sută de metri de biserica şi mă jucam în curtea ei.

În privinţa meseriei nu mi s-au întâmplat lucruri spectaculoase dar fără îndoială uneori“un Doamne ajută“ îţi dă puterea să mergi mai departe. Iţi dă o atare stare sufletească, şi raţianomentul de a continua.

Rep. Pasiuni de vacanţa, de timp liber…

SA. Cu timpul liber e o problemă, cu vacanţele la fel astfel încât atunci când le ai cea mai mare pasiune cel puţin pentru mine e şansa de a mă odihni, de a mă refugia în familie. Caut liniştea şi acel ritm antitetic celui cu, care sunt obişnuit. Călătoresc pentru că este şi acesta un element al evadării din cotidian, dar nu atât de des pe cât aş vrea pentru că trebuie să am grijă şi de casă, de mama mea ajunsă la o vârstă la care îi datorez asta. Aşa că vacanţa ideală e întodeauna “cea care va să vină“.

Rep. Cum arată familia dumneavoastră?

Ş. A. Din fericire şi amănunt foarte important cu pasiuni comune. Soţia a îmbrăţişat şi ea aceeaşi meserie dupa ce m-a cunoscut şi lucrează acum în cadrul Penitenciarului ca funcţionar public cu statut special. În rest sunt tată, unul nu foarte autoritar în sensul că pot consilia dar nu impun, de fete, neînclinate spre domeniul familiei dar fără îndoială cu ceva din spiritul justiţiar la activ.

Rep. Există unele mituri despre politişti… Cum le-aţi demonta ?

Ş. A. Cred că doar unul s-a generalizat şi-au aparut multe bancuri. Eu nu privesc foarte amuzat aceste legende urbane perpetuate şi mai noi scenete şi seriale televizate. Nu pentru că îmi lipseşte simţul umorului, ci pentru că ele manipulează, crează o altă realitate şi instigă. Lipsa încrederii populaţiei într-o asemenea instituţie duce invariabil la dezordine Unde se ajunge? Trebuie să ne punem şi această întrebare. Există şi cazuri particulare desigur dar de regula poliţiştii sunt pregătiţi şi nu prea intri în această instituţie altfel. Dovadă concursurile pentru anumite funcţii care adună şi câte 20 de competitori pe loc. Există şi acel program anual de pregătire care prevede ore lunare pregătire teoretică, fizică şi practică. În plus civilii neîndreptaţiţi au nenumărate modalităţi de a face plângere împotriva vre-unui abuz. Aceasta mi se pare calea civilizată. Unele cazuri negative în procent de pâna la 0,5 % din personal nu alcătuiesc cred imaginea de ansamblu a Poliţiei Române.

Rep. Obiective pe termen scurt?

Ş. A Prioritară este evaluarea făcută de experţii europeni pentru intrarea României în spaţiu Shangen. Urmează apoi o altă evaluare a Poliţiei de Frontieră dar pe un alt segment de activitate, al sistemului informatic şi după semnalele pe care le am tot Iaşul va fi gazdă.

Uncategorized