Iaşul-Eventuală epistolă subiectivă…

Aş vrea să pot răscoli poate întunericul călimării împotriva celor ce zic ca sînt prăfuit, confuz şi-ncep puţin cîte puţin să-mi pierd strălucirea…

Aş contracara cu evidenţe de genul unora ca “stai puţin, nu e tocmai vina mea”-dar ce folos să te încurci în poliţe? Nu mi-am propus să cerşesc atenţie iar gîndurile-mi de acum nu s-au născut (parol) din aroganţă. Dar chiar de-ar fi aşa, la drept vorbind, cine m-ar putea judeca?

Etimologii jură c-am fost sortit la faimă¹, amiciii mi-au născocit un suflet, în timp ce înscrisurile vremii se întrec în a-mi imortaliza initiaţivele. Ele îmi amintesc vag c-am jubilat în culisele primului spectacol, am deschis prima universitate, m-au delegat ca martor al primei uniri şi complice al celei dintîi pinacoteci. Cred că trebuie să fi fost undeva între momentul răsfoirii Junimii şi patentarea ideii de muzeu clipa cînd le-am pierdut pe nesimţite şirul. Pe drumul de la cetate la metropolă mi-au rămas între timp multe amintiri şi ceva mai puţini prieteni.

Vei spune că-i firesc. Vorbim de riscurile oricărei metamorfoze şi uneori de deriva unei urbi seculare în faţa abstractului tehnologic.

Ce-aştept de fapt ar fi să însemn mai mult decît o mînă de obiective surprinse aleatoriu într-un ghid turistic frumos colorat.

Fiecărui oraş îi pulsează cred în artere un ritm ce se cere descifrat iar eu mă ştiu dincolo de secretele monografiilor ferecate în Palat, sipet de amintiri, gînduri şi generaţii. Posed aşadar darul preschimbării în orice vei fi vrînd tu. Îngăduie-ţi un răgaz, priveşte în jur şi acceptă invitaţia unui alt itinerar. Unul personal.

E drept, nu sînt un pasionat al schimbărilor dar încerc cu nedisimulată sinceritate să găsesc un echilibru.

M-aş pricepe de minune, de pildă, să-ţi vînd melancolii. Se zice c-aş fi bun la asta şi adevărul este ca pur şi simplu nu mă pot abţine. Nu m-am decis încă dacă-i vina trăsurilor de pe Uliţa Mare, a dramelor romantice, foşnetul rochiilor de bal, a Băii Turceşti sau vechiului cartier evreiesc. Încercînd să identific sursa sufletului meu nostalgic, Podul Haginoaiei s-ar insinua şi el, Strada Lăpuşneanu sau uliţele Sărăriei la fel… astfel încît mai bine nu, nu-mi mai propun.

Sau aş putea jongla cu ceva ponturi scriitoriceşti. Le ştiu de la cei ce au consimţit amabil să mi se confeseze şi să-şi răsfrîngă talantul în pagini menite să facă istorie. Atît cît mi-a fost îngăduit le-am păstrat viu universul ţintuind cu nesaţ la masa umbrelor cîţiva pasionaţi junimişti, pe hitrul Creangă, impunătorul Sadoveanu, îndragostitul Teodoreanu, muza-i Otilia şi pe multi alţii ca Dimitrie Gusti, Delavrancea sau Ibrăileanu. Te pot învăţa să le asculţi glasul cu preţul a două opţiuni. Fie, deschizi mai larg porţile Bibliotecii Centrale pierzîndu-te voit pe coridoare fie… descinzi în ţintirim.

Dacă este adevărat că istoria unui oraş capătă sens aici atunci nu vei refuza cred poveştile Eternităţii. S-au reunit aici atîtea istorii şi nume încît a fost nevoie la un moment dat de inventar. E fascinant să afli cum vor fi ajuns să-şi trăiască veşnic vecinătatea foşti primari, actori, istorici, sociologi, scriitori, muzicieni ori neamuri alese² şi de ce fiecare criptă ori monument funerar s-a preschimbat în timp într-un veritabil răvaş mut de bun rămas.

M-aş pricepe cum spuneam. Sufletul mi-e puzzle de poveşti.

Dincolo de ele însă mă strădui să trăiesc. Şi cred că deşi însuflu trecut respir tinereţe iar toamnele universitare depun repetat mărturie.

În aşteptarea lor adesea copiii şi porumbeii Pieţeii Unirii îmi ţin companie, fîntînile arteziene înalţă sacadat şi şprinţar rugăminţi iar teii mă îmbie sofisticat la… aromoterapie.

Cînd în sfîrşit sosesc ador să le simt aventura şi pulsul şi sîngele mai cald, năvalnic. Îmi plac contrastele Copoului studenţesc. Seminar versus tandreţe, nopţi pline de haos clubist şi lumini stridente versus tăcerea mistico-vegetativă a grădinilor mele.

Stîrnit, admit atunci să redevin sociabil. Forfota fiecarei dimineţi o simt mai pregnant!

Reînviu cu fiecare simpozion academic, intuiesc acordurile Filarmonicii, oftez cortinii trase peste vreun spectacol de la Ateneu sau Naţional şi pîndesc neobosit prin geamul sălilor de expoziţie.

O vervă ca aceasta nu mai resimt decît la sărbători. Deşi rînduit lucru, puţin altfel. Clopotele Mitropoliei, Galăţii ori Cetăţuii vestesc glasul altor “trei sute de biserici” şi scot din repaosul monahic tot pe atîtea mănăstiri, sfinţii-mi zîmbesc zugrăvit, îngerii veghează iar slujbele strunesc spiritual elanu-mi între timp usor veştejit.

De fiecare dată în urma trecerii lor mă simt golit. Şi mistuit o dată în plus în cenuşa celor trei arderi³.

Caut iar şi iar febrile promisiuni contemporane născute deopotrivă din estetică şi gîlceavă. Mă perind anonim prin… centrul nou şi mă opresc fidel la răscrucea nevoii de tine.

Iată de ce îţi cer-Fă o plimbare cu şi prin mine!

Iau fiecare pas ca pe-o dovadă de iubire. (Raluca Sofian)

1. “yash” în limbile sanskrită şi hindi, care au origine comună cu limba sarmaţilor, înseamnă “faimă” .

2. Printre personalitatile inmormintate la “Eternitatea” se numara fostii primari ai Iasului Emil Alexandrescu, Alexandru Badarau, Nicolae Gane, Ioan Manciuc, George Mirzescu sau Vasile Pogor, Scarlat Pastia (cel ce a donat terenul pentru realizarea cimitirului), avocatul Vasile Adamachi, sociologul Petre Andrei, scriitorii Nicolae Beldiceanu, Otilia Cazimir, Ion Creanga, Barbu Delavrancea, Dimitrie Gusti sau Garabet Ibraileanu dar si printesa Maria Obrenovic-Catargiu (cunoscuta drept amanta lui Cuza)

3. Oraşul a fost incendiat de tatari in 1513, de otomani in 1538 ai rusi in anul 1686.

Uncategorized editor, epistola, iasi