Politica si sirene
Satul românesc a fost de cînd se ştie prilej de poveste şi nici acum deşi părăsit nu-şi pierde ineditul. De cînd aventura din vieţile bătrînilor lui se împleteşte mai abitir cu cea a tranziţiei (de orice fel) a rămas poate singurul loc în care îţi permiţi un zîmbet sincer în faţa readaptatelor curiozităţi patriarhale.
Coşca
Mă recunosc a fi prin excelenţă un spirit rural, iar lunile de vară şi abandonul cu voie al minorului îmi prilejuiesc ades plăcerea unui drum şi-a unui sat: Coşca.
Pentru neavizaţi, locul “de peste deal” intră în aria administrativă a comunei Ivăneşti. Doar teoretic şi electoral dar asta este o altă poveste.
Sirenele popii
Coşca e fascinantă şi asta pentru că s-a despris în timp de grupul satelor înconjuratoare, dînd curs unor însemne definitorii. Imposibil de ratat este de pildă vechea casă parohială. Şi nu atît casa cît poarta. Albastră ca mai toate suratele ei locale plus un amănunt. O superbă şi mai puţin simbolic autohtonă pereche de… sirene. Tradiţionale, nude de la brîu în sus.
Ei bine, şi istoria desenului e veche. Înainte ca popa să preia pentru un timp prerogativele casei postate vizavi de biserica sătească, umbla vorba ca aici ar fi fost domiciliat un miner. Ataşamentul faţă de tatuajul dreptei sale ar fi fost sursa inspiraţiei colective pentru că, la un moment dat mai mulţi săteni cuprinşi de entuziasm ar fi copiat fără drept de autor modelul. După un timp, din motive nebănuite, moda a trecut iar enoriaşii au reschimbat paleta pe albastru infinit. Important e însă ca actul artistic e pus în continuare în valoare acolo unde e nevoie de el. În faţa bisericii. N-am date despre frecvenţa duminicală a sătenilor, dar bănuiesc că slujba e (mă iertaţi) mai atrăgătoare cu acest preludiu vizual.
Moaşa Frăsîna
Un spirit analitic va repera apoi alte inedite conotaţii. Bănci tricolore postate hai-hui pe ici pe colo pe unde vreo movilă mai puţin austeră o permite, o cabină cu telefon fără fir undeva lîngă haznaua cailor.
De departe însă cel mai interesant rămîne contrastul uman. Avem pe deoparte “Sfatul” a trei veterani de război trecuţi oficial de cele 90 de primăveri, reunit săptămînal la bufetul-mixt din sat. Ei joacă pentru sat rolul celor trei Crai de la Răsărit, că-n rest uliţa numără cu mult mai multe suflete văduve şi postoctogenare. Pentru curioşi, războiul le-a răpit perechea, dar şi… anii. Mi se pare de-a dreptul ancenstrală coincidenţa asta generală. Mai toate doamnele satului le-au supravieţuit soţilor cu cel puţin un deceniu…
Între ele se detaşează cu graţie moaşa Frăsîna. Mai mult de jumătate din cele de generaţia sa îi datorează aducerea pe lume fără incidente majore a pruncilor, dar şi -”un gît de rachiu”. Remediu autohton şi probat care readucea de urgenţă femeia în cîmpul muncii agricole. Fără sclifoseli moderne. Dovada în plus e vivacitatea de care aceste femei se bucură şi pe care n-aş da-o cred pe vreo alternativa firavă urbană. Îşi “spoiesc” casele de doua ori pe an, coc prescurea duminicală şi plăcinte aproape zilnic.
De partea cealaltă, tinerii mediului rural. Foarte puţinii tineri ai mediului rural. Cu ocupaţie prestabilită, un dans la discotecă, o ţigară în şanţ sau taximetrist de faeton… carevasăzică adică căruţă. Afacerea funcţionează atît de înfloritor încît se lasă cu programare pentru navetiştii ocazionali de Ivăneşti sau după caz pacienţi-pentru că dispensarul a fost desfiinţat. Şi şcoala e pe cale să aibă aceiaşi soartă pentru că tavanul deja a cedat. Cei mari se preumblă zilnic în Ivăneşti sau cei ce-şi permit în Vaslui, cei mici sînt încă pe baricade în clădirea dezolantă.
Digi-alegerile şi fanfara
Primarul, cel ce pare a nu se încurca în amănunte de joasă speţă, e îndrăgit şi reales an de an. Secretul stă în spiritul sukar pe care domnului Petrică Lazăr divinitatea i l-a cedat. Nici înclinaţia candidaţional-electorală nu e de lepădat. Omul e bine ancorat în realitate.
Gurile-rele spun că pe majoritarii romi, pardon ţigani, i-a cucerit cu o plată în avans a canalului porno “de pe satelit” şi darul de muzicant. Primarul prestează ocazional cu trompeta în… fanfară.
Pentru ceilalţi coabitanţi, edilul a arătat că e de bună credinţă şi-a postat pe garduri şi-un stîlp de telegraf… Diploma de Onoare. Sugestivul act a fost acordat de Consiliu Local pentru merite deosebite în îndeplinirea sarcinilor. Sperăm de serviciu. Nu contează. Oricum efectul a fost garantat pentru omul simplu care mai trăieşte cu ideea că “domnule, dacă are o diplomă, parol că nu i s-a dat degeaba”.
• • •
La Coşca, viaţa merge înainte. Bătrînii rămîn cu visele inocente, descurcăreţii cu progresul de centru. Ivăneştiul, de pildă, e prosper. E dotat cu trei birturi, pline ochi, un modern CEC Bank şi alimentarul-”Mixt” al… domnului. primar. De succes, cu termopan. De partea cealaltă, curtea veche a bisericii e larg deschisă pentru transportatorii de ocazie. Au vehicule părăginite, dar oricum pe patru roţi. Şi cu pretenţii. Nu te îmbarci aşa, oricum. Se face preselecţie după preţ şi nu scapi neîngrădit de cel puţin alţi 4 nefericiţi. Să te tooooooooooooot duci!
Raluca Sofian
No Comments to “Politica si sirene”