La școală… prin contract
Conform unui studiu on line inițiat la începutul acestei luni pe eșantionul reprezentativ a 700 de cadre didactice, profesorii români sînt de părere că numai un contract încheiat între unitatea de
învățămînt și părinți i-ar mai putea determina pe cei din urmă să crească frecvența vizitelor școlare.
Sursele acestei idei ar fi pe deoparte recomandarile europene vizavi de oportunitatea unui parteneriat “parafat” printr-un angajament mutual clar stabilit și stringenta nemulțumire a dascălilor care nu contenesc să reclame indolența părinților.
“Mi se pare absolut necesară reevaluarea acestei legături. Drept dovadă noi am avut în trecut inițiativa unui astfel de contract, pe care l-am numit Acord cadru de parteneriat pentru educație. Intenția era aceea de a preciza exact drepturile și obligațiile fiecărei părți. Poate că sînt de modă veche dar mă șochează uneori doza de libertate pe care unii părinți- o generalizare gratuită n-are sens- o acordă copiilor lor. În schimb toate nemulțumirile, neîmplinirile și eșecurile sînt puse pe seama școlii. Stipulam printre altele în documentul respectiv, responsabilitatea tutorelui de a promova acasă valorile și normele de conduită susținute de școală, asumarea alături de elev a responsabilității pentru orice faptă, inclusiv cele care au loc înafara unității de învățămînt dar pot diminua prestigiul acesteia. Asigurarea frecvenței la cursuri și a unei ținute decente se număra și ea printre termeni. Vizitele școlare părintești ar fi indicat să aibă loc cel puțin o dată pe lună și suplimentate cu un telefon săptămînal” arată Mariana Dinter directorul școlii “Carmen Sylva”.
În lipsa unor sancțiuni specifice bunele intenții nu au avut șansa materializării. Deși s-a încercat stimularea prin acordarea unor amenzi simbolice în valoare de 5 sau 10 lei pentru fiecare abatere, proiectul a fost în cele din urmă abandonat.
“Contractul urma să fie semnat în cadrul primei ședințe cu părinții, la începutul fiecărui an școlar. Pur și simplu n-a ieșit. N-ai cum să-i dai în judecată la urma urmei. Unii plăteau sumele modice alții nu și se iscau tensiuni. La nivel național prin Minister o astfel de inițiativă poate ar da roade deși recunosc am mari îndoieli” adaugă dna. directoare Dinter.
Părinții se amuză copios auzul unei astfel de soluții și sar cu replica propriilor nemulțumiri.
“Să fim serioși. Mi s-a întîmplat cel puțin în două rînduri să trec pe la școala fiică-mii și să fiu ignorat, privit suspicios sau sa mi se dea senzața că am greșit adresa. Chiar și așa mie ideea îmi surîde, jur pe roșu să trec des dar am și eu o propunere. Contractul cu pricina să includă pe cît posibil, ocaziile de plată și cheltuielile necesare, înșiruite la fel de clar precum rechizitele pe listă. Măcar să aibă părintele o imagine de ansamblu. Să știe la ce să se aștepte. Iar pentru situații excepționale să se creeze un fond minim de rezervă” sugerează cu umor dul. Radu Irimia.
Identificarea unor strategii viabile menite să reducă rata absenteismului și abandonului școlar rămîne unul dintre obiectivele veșnic restanțe ale învățămîntului preuniversitar. Conform centralizărilor ISJ realizate după primul semestru al anului școlar recent încheiat au rămas înscriși în sistem cu 3107 de elevi mai puțini decît în aceeași perioadă a anului anterior. 777 de liceeni au finalizat semestrul cu medii sub nota 7 la purtare iar 3455 prezentau neîncheiată situația școlară.
Într-un fel sau altul părinții nu ies din ecuația niciuneia dintre aceste cifre. Le-ar putea modifica un contract ?
„Tot de calitatea părintelui depinde dar cred că cel puțin la nivel psihologic lucrurile ar avea șanse de optimizare. Simpla idee că la urma urmei s-a semnat ceva poate că nu schimbă atitudini dar atrage atenția. Experiența mi-a dovedit că triada părinte – dascăl -elev funcționează cel mai bine în acestă formulă astfel încît îmi permit să cred în virtuțile unei formalizări”, conchide dna. Camelia Gavrilă directorul Colegiului Costache Negruzzi.
Adevărul e că nici o tabară nici alta nu e lipsită de exemplare delăsătoare. Motivat sau nu părinții nu vor sau după caz nu mai au energia necesară unei vizite de verificare. Alteori e vorba poate doar de un soi de frustrare la gîndul că indicele de salar redirecționat spre angajatorul educațional ar trebui să asigure mersul lucrurilor de la sine. Dascălii bat moneda pe dezacordul mediilor în care se învîrte minorul și-l critică unilateral pe cel familial deși la urma urmei ei sînt cei care au coborît ștacheta limitei de…rigoare. Sub orice aspect! (Raluca Sofian)
No Comments to “La școală… prin contract”